Atac cu un dispozitiv incendiar la un ziar german care a publicat caricaturi cu Mahomed de la Charlie Hebdo

Publicat: 11 01. 2015, 11:07
Actualizat: 09 04. 2019, 10:20

Un cotidian din Hamburg (nordul Germaniei), care a publicat caricaturi cu profetul Mahomed ale revistei satirice franceze Charlie Hebdo, a fost ținta unui atac cu un dispozitiv incendiar duminică dimineață, a anunțat poliția, precizând că nu s-au înregistrat răniți, relatează AFP.

„Pietre și un dispozitiv incendiar au fost aruncate printr-o fereastră” în sediul Hamburger Morgenpost, în jurul orei 1.20 GMT (3.20, ora României), declanșând un incendiu, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

„Două camere au fost avariate, dar focul a fost stins rapid”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Două persoane au fost arestate și o anchetă a fost deschisă în acest caz, potrivit sursei citate.

Ziarul Hamburger Morgenpost a publicat pe prima pagină trei caricaturi ale revistei satirice franceze Charlie Hebdo, care a fost miercuri ținta unui atac terorist soldat cu 12 morți. „Atâta libertate trebuie să fie posibilă”, a titrat cotidianul regional german.

Purtătorul de cuvânt al poliției a apreciat că este „prea devreme” pentru a afirma cu certitudine că atacul asupra ziarului german este legat de publicarea caricaturilor, dar a confirmat că aceasta este „o temă-cheie” pe care ancheta încearcă să o stabilească.

Franța a trăit 53 de ore de coșmar, de la atentatul comis miercuri la redacția pariziană a publicației Charlie Hebdo, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris.

În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadiști francezi, care au afirmat că s-au coordonat și care au fost uciși de forțele de ordine vineri seara.