Analiștii americani avertizează că Rusia ar pregăti un atac major asupra Kievului înainte de 24 august

Publicat: 09 08. 2026, 15:42
Actualizat: 09 08. 2026, 15:43
Toate întâlnirile cu Putin sunt strict ceremoniale și atent coregrafiate / Foto - Mediafax

Rusia ar putea începe încă din august o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice din Ucraina, cu ținte importante în Kiev, potrivit unei evaluări a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Moscova ar putea folosi inclusiv rachete balistice păstrate în rezerva strategică, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu un deficit de interceptori.

Rusia ar putea devansa atacurile asupra infrastructurii energetice

Potrivit ISW, Rusia ar pregăti o campanie de amploare împotriva infrastructurii energetice din Kiev în următoarele săptămâni. Informația este atribuită Centrului ucrainean pentru Comunicații Strategice, care citează informații provenite de la serviciile americane.

Analiștii americani consideră că Moscova ar putea încerca să provoace cât mai multe distrugeri înainte de 24 august, Ziua Independenței Ucrainei. Pentru a crește puterea atacurilor, Rusia ar putea recurge și la rachete balistice din rezerva strategică.

ISW atrage atenția că o astfel de campanie ar putea începe mult mai devreme decât în anii precedenți. În toamna anului 2025, atacurile intense asupra sistemului energetic ucrainean au început în septembrie. De această dată, Rusia ar putea începe operațiunile încă din august.

Ucraina are mai puțini interceptori pentru rachetele balistice

Unul dintre factorii care ar putea favoriza o astfel de ofensivă este situația apărării aeriene ucrainene.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat pe 5 august că Ucraina primește în prezent de aproape trei ori mai puțini interceptori pentru rachetele balistice decât la începutul anului.

Rusia a reușit deja să provoace distrugeri importante folosind un număr relativ redus de rachete balistice și cvasibalistice. ISW apreciază că loviturile asupra infrastructurii energetice din Kiev ar putea avea efecte deosebit de grave dacă apărarea antiaeriană ucraineană nu dispune de suficiente interceptoare.

Moscova ar putea lovi infrastructura înainte de iarnă

O campanie începută în august ar putea avea și rolul de a îngreuna pregătirile Ucrainei pentru sezonul rece. Autoritățile de la Kiev repară în prezent instalațiile energetice avariate în timpul atacurilor din iarna 2025-2026 și încearcă să consolideze infrastructura înaintea unor noi lovituri.

ISW avertizează că atacurile lansate înainte ca lucrările să fie finalizate ar putea reduce capacitatea Ucrainei de a-și pregăti sistemul energetic pentru iarna 2026-2027. Astfel, eventualele atacuri rusești din lunile următoare ar putea produce pagube și mai mari.

Pagubele provocate de campania precedentă sunt deja considerabile. Potrivit datelor citate de ISW, atacurile din toamna și iarna trecută au produs distrugeri estimate la 64-70 de miliarde de dolari.

Prim-vicepremierul ucrainean Denis Șmîhal a declarat la începutul lunii august că aproximativ 80% din capacitățile de producere a energiei din Ucraina au fost avariate sau distruse. Deficitul de producție a ajuns la aproximativ 6 gigawați.