Atac sinucigaș la un miting religios. Cel puțin 8 morți și zeci de răniți

Publicat: 17 02. 2020, 18:36
Actualizat: 17 02. 2020, 18:38
Atentat sinucigaș în Pakistan

Cel puțin opt oameni au murit, luni, în urma unui atentat sinucigaș cu bombă care a avut loc în orașul pakistanez Quetta, informează Al Jazeera.

Atentatul sinucigaș cu bombă a avut loc în apropierea unui miting religios și s-a soldat cu 8 morți și 23 de răniți, potrivit autorităților locale.

Zia Langove, ministrul de interne al provinciei din sud-vestul Balochistanului, a declarat că explozia de luni a avut loc aproape de evenimentul organizat de organizația religioasă Ahle Sunnat Wal Jammat (ASWJ).

De menționat că atacul vine exact în perioada în care secretarul general al ONU Antonio Guterres se află în Pakistan. Acesta a declarat recent că securitatea din țară a cunoscut o evoluție “absolut remarcabilă”.