Au mers să caute hidrocarburi. Ce au descoperit la 1 km adâncime ar putea SALVA omenirea

Publicat: 31 10. 2023, 15:46
Actualizat: 31 10. 2023, 18:02
Foto: Shutterstock

Doi cercetători au mers în nord-vestul Franței pentru a căuta noi zone din care să poată fi extrase hidrocarburi, dar au dat peste ceva care ar putea salva lumea.

Jacques Pironon și Phillipe De Donato, directori de cercetare în cadrul Centrului Național de Cercetare Științifică din Franța, foloseau o sondă inovativă pentru a detecta nivelul de metan din subsolul bazinului minier Lorraine. La câteva sute de metri adâncime, dispozitivul a descoperit concentrații de hidrogen.

„Aceasta nu a fost o adevărată surpriză pentru noi; e ceva normal să găsești mici cantități aproape de suprafața unei găuri de sondă. Dar când sonda a mers mai adânc, concentrația a crescut, la 1.100 de metri era 14%, iar la 1.250 de metri a ajuns la 20%”, a declarat Pironon pentru CNN. Potrivit lui, descoperirea sugerează că acolo există un bazin de hidrogen de mari dimensiuni. Acesta ar putea conține până la 250 de milioane de tone metrice de hidrogen.

Citește și: Au început lucrările: Motivul pentru care China face o GAURĂ de 10 km adâncime în scoarța terestră

Hidrogenul este un combustibil ecologic, însă deocamdată tehnologia prin care este produs nu este prietenoasă cu mediul înconjurător. Majoritatea stocurilor de hidrogen disponibile astăzi au fost produse prin arderea de gaz natural, o activitate care poluează masiv aerul. Extragerea de hidrogen în cantități mari din sol poate ajuta enorm la combaterea problemelor climatice.

Din arderea hidrogenului rezultă doar apă, de aceea ar putea fi combustibilul ideal pentru transporturile auto, aeriene și maritime. Mașini cu motoare pe hidrogen există deja în producția de serie, iar unul pentru avioane a fost deja testat cu succes de Rolls-Royce și easyJet.

Rolls-Royce și easyJet au testat cu succes primul turbopropulsor alimentat cu hidrogen.

Adoptarea acestor motoare ar putea reduce semnificativ emisiile de dioxid de carbon ale industriei aviatice, care reprezintă aproximativ 2,1% din emisiile totale produse de activitățile umane la nivel global.