Australia anchetează o „listă de ținte” a hackerilor grupării Statul Islamic

Publicat: 13 08. 2015, 11:07

Grupul – care se autointitulează Divizia Hackerilor Statului Islamic – a publicat pe rețele de socializare informații despre 1.400 de persoane din întreaga lume, inclusiv opt australieni, care activează în sectorul Apărării.

Este vorba, între alte informații, despre numere de telefoane mobile, date de pe carduri de credit, parole și adrese de e-amil private.

Cele mai multe informații aparțin unor americani, însă ministrul Justiției Michael Keenan a declarat că printre ele se află și informații personale aparținând unor angajați ai Ministerului Apărării, unui membru al Parlamentului din Victoria și mai multor oficiali în domeniul Sănătății de la Sydney.

„Dacă a existat vreo amenințare la adresa securității fizice a vreunui australian, atunci, evident, vom acționa ca atare, pentru a ne asigura că oamenii se află în siguranță”, a declarat Keenan pentru Sky News la Canberra.

Grupul a postat pe rețele de socializare fișiere cu informații personale și mesajul „ne aflăm în e-mailurile și computerele voastre”, îndemnându-și totodată susținătorii să-i „lovească la gât, pe teritoriile (țărilor) lor” pe cei vizați.

Profesorul Greg Barton de la Deakin University, un expert în jihadism la nivel global, a declarat pentru postul ABC că folosirea de către grup a acestor informații este îngrijorătoare.

Piratarea arată ca de amatori, dar „într-o atmosferă de încurajare a unor «lupi singuratici» să comită atacuri, riscul crește”, a subliniat Barton.