Austria cere României și Bulgariei, în negocierile pentru admiterea în Schengen, să instaleze garduri la frontiere

Publicat: 11 12. 2023, 19:18

Guvernul Austriei cere României și Bulgariei să monteze garduri metalice la frontierele cu statele care nu fac parte din Uniunea Europeană, în special cu Serbia și Turcia, aceasta fiind una dintre condițiile fundamentale pentru admiterea în Spațiul Schengen, afirmă un oficial guvernamental de la Viena.

Guvernul de la Viena a formulat condiții clare Comisiei Europene pentru a accepta integrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Conform unui oficial din cadrul Ministerului austriac de Interne, Austria cere Comisiei Europene triplarea fondurilor și suplimentarea personalului agenției Frontex la frontierele externe ale Bulgariei și României. În plus, ar urma să fie transferați agenți austrieci în ambele state.

Austria insistă ca Bulgaria și România să intensifice securitatea la frontierele externe prin montarea de garduri metalice care să izoleze țările de vecinii din afara Uniunii Europene, măsurile fiind necesare în special la frontierele cu Serbia și Turcia, potrivit oficialului austriac citat de cotidianul Financial Times.

Guvernul de la Viena cere Bucureștiului și Sofiei să preia solicitanții de azil ale căror cereri au fost respinse în Austria, în special cetățenii afgani și sirieni care au traversat teritoriile României și Bulgariei.

Oficialii de la Viena au transmis clar Comisiei Europene că nu vor accepta extinderea Spațiului Schengen dacă nu vor fi îndeplinite aceste condiții. Austria nu a oferit un termen-limită, dar este improbabil ca măsurile să poată fi implementate anul acesta, notează cotidianul Financial Times.

Comisia Europeană a salutat, luni după-amiază, propunerea Austriei de a accepta admiterea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen la nivelul traficului aerian, catalogând inițiativa ca fiind ”o evoluție” și semnalând intenția de a contribui cu fonduri la măsurile de suplimentare a securității la frontierele externe ale Uniunii Europene. ”Sunt evoluții pozitive, lucrurile merg în direcția cea bună, iar acest lucru este cel mai important în actuala etapă. Discuțiile continuă. Comisia Europeană este pregătită să furnizeze sprijinul necesar. Protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene este o sarcină importantă a Comisiei Europene și ne vom asigura că sunt furnizate fondurile necesare” pentru intensificarea operațiunilor Agenției Frontex. ”Opinia Comisiei Europene este că Bulgaria și România sunt pregătite din 2011 pentru a fi admise ca membri cu drepturi depline în Spațiul Schengen”, a declarat un reprezentant al instituției.

Guvernul Austriei a semnalat deschidere pentru a accepta integrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen la nivelul traficului aerian. Gerhard Karner, ministrul austrian de Interne, a afirmat luni că a fixat ”condiții clare” pentru Comisia Europeană în sensul suplimentării personalului Agenției UE pentru protecția frontierelor (Frontex) la granița României cu Serbia și a Bulgariei cu Turcia. ”Acum, este rândul Comisiei Europene. Avem nevoie de progrese în sensul protejării frontierelor externe ale Uniunii Europene”, a declarat Gerhard Karner pentru postul austriac Ö1, potrivit publicației Der Standard.

Foto: Profimedia

Citește și:

Comisia Europeană salută progresele privind admiterea României în Spațiul Schengen