Autoritățile din Georgia caută un alt tigru fugit de la grădina zoologică

Publicat: 18 06. 2015, 00:30

Personalul grădinii zoologice anunțase marți că toți leii și tigrii care au dispărut în urma inundațiilor din Tbilisi au fost găsiți morți. Despre un jaguar nu se știa nimic, însă autoritățile grădinii zoologice susțineau că sunt șanse mici ca animalul să fi supraviețuit.

Miercuri, un tigru a omorât un bărbat, iar după câteva ore a fost împușcat mortal de autorități.

Martori au declarat că au observat miercuri seară un alt tigru, astfel că autoritățile au declanșat noi operațiuni pentru vânarea animalului.