Avertisment sumbru de la responsabilii Premiului Nobel. Moștenirea științifică americană este pusă în pericol de Donald Trump

Publicat: 02 10. 2025, 07:49

În timp ce lansează atacuri asupra științei, președintele american riscă să facă Statele Unite să piardă locul de națiune lider în cercetarea științifică, iar acest lucru poate avea efecte majore în întreaga lume sunt avertismentele responsabililor Premiului Nobel.

De când a preluat mandatul, președintele Donald Trump a tăiat milioane de dolari din finanțarea publică, a atacat libertatea academică a universităților și a supravegheat concedierile care au avut loc în rândul oamenilor de știință din organismele federale.

Avertismentul responsabililor Premiului Nobel

Luni va avea loc ceremonia de decernare a premiilor Nobel pentru știință, organizată la Stockholm, iar cercetătorii americani sunt optimiști.: Statele Unite au mai mulți laureați în domeniul științelor decât orice altă țară, datorită investițiilor pe termen lung în cercetarea fundamentală și libertatea academică.

Însă acest lucru este sub pericol. „După cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au preluat locul Germaniei ca prima naţiune ştiinţifică mondială. Astăzi, prin reducerea finanţării cercetării, această poziţie este ameninţată”, a declarat Hans Ellegren, secretarul general al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, care acordă premiile Nobel pentru fizică, chimie şi economie, potrivit AFP.

Din luna ianuarie și până astăzi, Institutele Naţionale de Sănătate (NIH), care se ocupă cu supravegherea cercetării medicale în Statele Unite, au eliminat 2.100 de subvenții pentru cercetare care valorau aproape 9,5 miliarde de dolari, precum și 2,6 miliarde de contracte, potrivit bazei de date independente Grant Watch.

„În prezent, există un sentiment crescând de incertitudine cu privire la dorinţa Statelor Unite de a-şi păstra poziţia de lider în domeniul cercetării”, observă Thomas Perlmann, secretarul general al comitetului care acordă premiul Nobel pentru medicină.

„Nu este o coincidenţă faptul că au, de departe, cel mai mare număr de laureaţi ai premiului Nobel”, adaugă el, calificând această ţară drept „adevărat motor” al cercetării ştiinţifice mondiale.

„Dacă începe să slăbească, acest lucru va avea consecinţe foarte grave la nivel mondial”. „Nu sunt necesari mulţi ani de reduceri bugetare semnificative pentru a provoca daune ireversibile”, avertizează Perlmann.

Donald Trump pune în pericol cercetarea științifică din Statele Unite

Există posibilitatea ca oamenii de știință și cercetătorii care au rămas fără loc de muncă sau finanțare ar putea să nu își reia activitatea, chiar dacă bugetele ar fi restabilite, iar tinerii ar putea să decidă să nu urmeze o carieră în știință.

„Există riscul ca o întreagă generaţie de tineri cercetători să fie pierdută. Cercetarea este o bază importantă pentru inovare şi antreprenoriat. Alte ţări ar putea concura mai uşor cu ele”, mai spune Hans Ellegren.