AVERTISMENT. Vladimir Putin: Rusia se află în fața unei „crize extraordinare”

Publicat: 14 04. 2020, 10:16
Președintele Rusiei, Vladimir Putin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat un avertisment pentru oficialii ruși în legătură cu situația produsă de pandemia de COVID-19. El a avertizat că țara se află în fața unei „crize extraordinare” și le-a cerut acestora să se pregătească pentru scenarii complexe la nivelul Rusiei.

Țara a raportat 2.558 de noi cazuri de infectare cu coronavirus luni, cea mai mare creștere înregistrată până acum în 24 de ore, iar autoritățile au decis impunerea de noi restricții la Moscova, informează The Guardian.

În total, 18.328 de cazuri de infectare au fost raportate în Rusia, printre care și 148 de decese.

În cadrul unei videoconferințe, Putin le-a spus oficialilor ruși că situația „se schimbă de la o zi la alta, din nefericire nu înspre bine. El a mai spus că următoarele săptămâni vor fi „decisive” pentru Rusia.

„Avem foarte multe probleme, nu avem cu ce să ne lăudăm și în mod clar nu trebuie să ne relaxăm acum. Trebuie să luăm în calcul toate scenariile în legătură cu evoluția situației, chiar și pe cele mai complexe și extraordinare”, a spus Putin.

Avertismentul președintelui rus vine în contextul în care numărul cazurilor de infectare se apropie de două milioane la nivel mondial, potrivit Universității Johns Hopkins. Cel puțin 119.678 de persoane au murit din cauza COVID-19, cele mai multe dintre decese fiind înregistrate în Statele Unite și Italia.

Este extrem de posibil ca numărul real al infecțiilor să fie mult mai mare, iar autoritățile din mai multe țări sunt bănuite că raportează mult mai puține cazuri față de cele identificate. Printre țările din această categorie se numără un stat vecin al Rusiei, Belarus. Recent, președintele acestei țări, Alexander Lukașenko, a declarat că în țara sa nu există niciun caz de COVID-19 și noul coronavirus nu reprezintă niciun pericol pentru Belarus.

Președintele Putin a mai spus că este pregătit să solicite Armatei să intervină în cazul în care situația va scăpa de sub control și le-a cerut autorităților să ia măsuri pentru a furniza echipamente de protecție cadrelor medicale.