Avertismentul lui Kim Jong-un pentru Barack Obama: „Suntem pregătiți”

Publicat: 10 10. 2015, 12:59

Parada, la care participă mii de soldați și principalele componente ale arsenalului militar nord-coreean, a dat startul uneia dintre cele mai mari ceremonii din Coreea de Nord, un eveniment menit să arate lumii întregi și poporului că dinastia Kim deține controlul ferm, iar puterea sa militară este pe măsură.

Kim, îmbrăcat în negru, a mers pe un covor roșu și a salutat garda de onoare. Apoi a mers pe podium și a făcut cu mâna militarilor care participau la parada din Piața Kim Il Sung din Phenian. Kim era înconjurat la stânga de oficialul chinez Liu Yunshan și la dreapta de oficiali nord-coreeni de rang înalt.

Ulterior, Kim a susținut un discurs în care a afirmat că țara sa va ține piept Statelor Unite, folosind retorica dură obișnuită.

„Forța noastră revoluționară este pregătită să răspundă oricărui tip de război pe care imperialiștii americani îl vor”, a precizat Kim, al cărui discurs a fost întrerupt de aplauze de câteva ori.

„Prin intermediul politicii Songun (armata pe primul loc), Armata Poporului Coreean a devenit cea mai puternică forță revoluționară, iar țara noastră a devenit o fortăreață impenetrabilă și o putere militară globală”, a afirmat el.

După discursul său, mii de soldați au ridicat pancarte colorate pe care se putea citi „Politica Songun” sau „Apărarea patriei”.

Spectacolul urma să fie cel mai impresionant de când Kim Jong-un a preluat puterea, la sfârșitul lui 2011, după moartea tatălui său, Kim Jong-il. Imaginile din satelit sugerează că parada militară urma să fie cea mai mare desfășurată vreodată în Coreea de Nord.

Vineri, la miezul nopții, Kim le-a adus un omagiu tatălui și bunicului său, la Palatul Soarelui Kumsusan din Phenian, potrivit agenției oficiale KCNA.

Pentru finalul ceremoniilor, o scenă a fost construită pe un râu care trece prin centrul Phenianului, pentru un concert al celei mai populare formații nord-coreene, Moranbong. Biletele pentru străini se vindeau cu 100 de euro.