Avioane militare ruse au intrat de trei ori în spațiul aerian finlandez în mai puțin de o săptămână. Reacția guvernului de la Helsinki

Publicat: 28 08. 2014, 16:39
Actualizat: 26 03. 2019, 23:50

Potrivit unui comunicat al Ministerului finlandez al Apărării, un avion militar rus de tip Antonov 72 a pătruns în spațiul aerian finlandez joi la prânz, în zona Golfului Finlandei, în largul orașului Porvoo, la doar 40 de kilometri de Helsinki.

Incidente similare au avut luni și sâmbătă.

„Suntem nevoiți să suplimentăm zborurile de recunoaștere. Este greu să credem că avem de-a face cu intrări accidentale”, a reacționat ministrul finlandez al Apărării, Carl Haglund, citat de Televiziunea publică – YLE.

Potrivit agenției de presă STT, Guvernul de la Helsinki intenționează să solicite explicații din partea Moscovei.