Axios: Trump i-a cerut lui Netanyahu să retragă trupele israeliene din Siria și Liban

Publicat: 15 07. 2026, 12:59

Președintele SUA, Donald Trump, i-a transmis premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cadrul unei convorbiti telefonice, că Israelul ar trebui să înceapă retragerea forțelor armate din sudul Siriei și să facă un pas similar în Liban, relatează Axios.

Trump consideră că prezența armatei israeliene poate alimenta tensiunile

Donald Trump i-a spus lui Benjamin Netanyahu că prezența armatei israeliene pe teritoriul Siriei riscă să amplifice tensiunile și să provoace o nouă escaladare în regiune.

„Ei nu vă vor acolo. Ar trebui să vă retrageți”, i-ar fi spus Trump premierului israelian, potrivit unui oficial american citat de Axios. Același oficial susține că liderul de la Casa Albă a transmis că aceeași abordare ar trebui aplicată și în Liban.

„Prim-ministrul, la rândul său, a subliniat necesitatea creării unor zone de securitate de-a lungul frontierelor Israelului”, a declarat biroul prim-ministrului israelian într-un comunicat.

Discuția a avut loc după întâlnirea dintre Trump și președintele Siriei

Convorbirea telefonică dintre cei doi lideri a avut loc la o zi după întâlnirea dintre Donald Trump și președintele Siriei, Ahmad al-Sharaa, desfășurată în marja summitului NATO din Turcia.

Potrivit oficialilor americani, administrația Trump încearcă de mai multe luni să negocieze un nou acord de securitate între Israel și Siria. Washingtonul ar fi cerut Israelului să înceapă o retragere treptată a armatei din teritoriile siriene ocupate după prăbușirea regimului Bashar al-Assad, în decembrie 2024.

Sursele americane susțin însă că Benjamin Netanyahu nu este dispus să facă aceste concesii.

În ultimele săptămâni au avut loc mai multe incidente în sudul Siriei, unde localnici au protestat față de prezența armatei israeliene, iar unele manifestații au degenerat în confruntări cu militarii israelien

Presiuni și pentru retragerea din sudul Libanului

Subiectul retragerii trupelor israeliene a fost discutat și în cadrul unor negocieri desfășurate marți, la Roma, între reprezentanți ai Israelului, Libanului și mediatori americani.

Conform acordului negociat recent între cele două state, Israelul s-a angajat să își retragă trupele din două zone-pilot din sudul Libanului și să permită desfășurarea armatei libaneze în acele regiuni.

Până în prezent, retragerea nu a început. Guvernul libanez solicită un calendar clar pentru retragerea completă a forțelor israeliene.

De cealaltă parte, oficialii israelieni susțin că armata va părăsi aceste zone doar după ce va verifica faptul că nu mai există arme sau infrastructură militară aparținând grupării Hezbollah. Autoritățile libaneze consideră însă că această verificare ar trebui realizată de armata Statelor Unite.

Netanyahu, sub presiune înaintea alegerilor

Potrivit Axios, solicitările lui Donald Trump sporesc presiunea asupra lui Benjamin Netanyahu, care se pregătește pentru alegeri decisive atât din punct de vedere politic, cât și personal.

În prezent, armata israeliană controlează zone din sudul Siriei și sudul Libanului, iar guvernul israelian susține că această prezență este necesară pentru a preveni un nou atac similar celui din 7 octombrie 2023.

Totuși, mai mulți membri ai guvernului israelian susțin menținerea pe termen nelimitat a controlului asupra acestor teritorii, iar unii promovează chiar înființarea unor noi așezări evreiești în zonele ocupate.

Casa Albă nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informațiile

Casa Albă a refuzat să comenteze informațiile publicate de Axios, fără a le dezminți.

„Președintele Trump are o relație puternică cu premierul Netanyahu, iar Israelul a fost întotdeauna un aliat important al Statelor Unite. Nu a existat un prieten mai mare al Israelului și un susținător mai puternic al păcii decât președintele Trump”, a declarat un oficial american pentru publicație.