Bangladesh: 30 de morți după ce un feribot a luat foc. Unii dintre cei 300 de pasageri au sărit în apă și sunt căutați de autorități

Publicat: 24 12. 2021, 21:44
Sursa foto: Profimedia

Cel puțin 30 de oameni au murit în urma unui incendiu izbucnit pe un feribot care naviga pe un curs de apă din Bangladesh, au anunțat autoritățile vineri.

Potrivit unui reprezentant al pompierilor, focul a izbucnit la bordul unei nave care naviga pe râul Sugandha din districtul Jhalakathi, la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de capitala țării, Dhaka, informează Digi24.

Se crede că incendiul a pornit din sala motoarelor şi a cuprins rapid întregul vas. Mulţi pasageri au sărit în râu.

La bordul cursei spre districtul Barguna din sudul capitalei Dhaka se aflau circa 300 de pasageri, a adăugat oficialul.

Pompierii au reuşit să stingă focul după mai mult de trei ore, după ce feribotul a ancorat într-un sat de pe malul râului, a arătat administratorul-şef al districtului.

Potrivit acestuia, cel puțin 67 de pasageri care prezentau arsuri au fost transportați la un spital universitar din districtul vecin.

Garda de Coastă continuă operațiunile de căutare.

Ca urmare a nerespectării reglementărior legale, accidentele de acest tip sunnt frecvente în Bangladesh, țară traversată de un număr important de cursuri de apă.