Barack Obama: Cuba „se va schimba”, dar nu „peste noapte”

Publicat: 20 12. 2014, 00:02

„Cuba se va schimba, este inevitabil”, dar „nu prevăd schimbări peste noapte”, a declarat Obama în cursul unei tradiționale conferințe de presă susținute la sfârșit de an, la Casa Albă.

Președintele s-a angajat să-și „exercite toată influența” pe lângă Congresul american pentru a suspenda embargoul impus în urmă cu peste 50 de ani insulei comuniste.

„Nu putem suspenda embargoul în mod unilateral. Este specificat în lege. Se va parcurge un întreg proces în cursul căruia Congresul va digera aceasta. Există susținători bipartizani noii abordări, dar și detractori de ambele părți”, a apreciat Barack Obama, exprimându-și speranța pentru o „dezbatere sănătoasă pe această problemă în Congres”.

Pe de altă parte, președintele american a precizat că agenda din acest moment nu prevede vreo vizită a sa în Cuba sau a omologului său cubanez în Statele Unite.

„Nu știu cum va evolua această relație în anii următori, sunt un bărbat încă destul de tânăr, îmi imaginez că voi avea cândva ocazia să vizitez Cuba și să am plăcerea de a mă întâlni cu cubanezi”, a adăugat el.