Barack Obama lansează negocierile privind o zonă de liber-schimb UE-SUA

Publicat: 13 02. 2013, 08:56
Actualizat: 03 07. 2013, 20:35

Președintele american Barack Obama a anunțat marți lansarea negocierilor între Statele Unite și Uniunea Europeană privind instaurarea uneia dintre cele mai importante zone de liber-schimb din lume, relatează AFP.

„Am lansat discuțiile cu privire la un acord transatlantic global asupra comerțului și investițiilor cu Uniunea Europeană deoarece un comerți liber și echitabil de o parte și de alta a Atlanticului va susține milioane de locuri de muncă americane bine plătite”, a declarat Obama în cadrul discursului său privind starea națiunii, de la Washington.

Considerat de câțiva ani, un acord de liber-schimb americano-european a căpătat un nou avânt de la sfârșitului lui 2011, după un nou eșec al negocierilor internaționale realizate sub egida Organizației mondiale a Comerțului (OMC).

Procesul trebuie totuși lansat formal la nivel politic pentru ca discuțiile să intre în miezul problemei.

„Chiar dacă ne protejăm populația, trebuie să ne amintim că lumea de azi prezintă anumite pericole dar și anumite oportunități”, a subliniat președintele american.

În discursul său, Obama nu a dat alte detalii cu privire la spațiul economic care ar grupa doi giganți economici și peste 800 de milioane de consumatori.

Schimburile comerciale dintre cei doi parteneri au progresat ușor în 2012 pentru a atinge 645,9 miliarde de dolari.

Taxele vamale între cele două blocuri sunt în prezent relativ scăzute însă există în continuare, mai ales de partea americană, sectoare protejate unde barierele comerciale sunt încă ridicate.

De partea europeană, liberalizarea schimburilor ar aduce în dezbatere agricultura, in special cu privire la problema organismelor modificate genetic (OMG), curente în Statele Unite și proscrise în Uniunea Europeană.