Bărbat condamnat pentru o crimă comisă când era minor, executat în Pakistan

Publicat: 04 08. 2015, 23:13
Actualizat: 05 08. 2015, 08:04

Shafqat Hussain, condamnat în anul 2004 pentru uciderea unui copil de șapte ani, a fost executat marți, în pofida apelurilor comunității internaționale.

Bărbatul susținea că a recunoscut crima după ce a fost torturat de interogatorii poliției.

În plus, Shafqat Hussain săvârșise crima care i se atribuia în timp ce era minor.

Cazul lui Shafqat Hussain, originar din Kashmir, a devenit emblematic pentru situația justiției din Pakistan, criticată pentru numeroase încălcări ale drepturilor omului.