Bărbatul refugiat în vârful bazilicii Sfântul Petru din Roma a coborât

Publicat: 01 04. 2014, 08:55
Actualizat: 03 06. 2019, 08:31

Ulterior, el a fost reținut de jandarmeria Vaticanului. Potrivit presei italiene, acest bărbat în vârstă de 47 de ani, a primit îngrijiri pentru răni la picior, suferite în timpul coborârii.

„Este un frig teribil și sunt mort de oboseală”, scrisese el cu câteva momente înainte pe pagina sa de Facebook.

Marcello Di Finizio, proprietarul unui bar din Trieste (nord-est), a afișat un banner alb pe care se putea citi: „Ajută-ne, Papa Francisc”. El a cerut Guvernului italian să pună capăt măsurilor de austeritate cu care se confruntă Italia, devastată de o rată a șomajului record.

„Opriți-vă din dragoste pentru Dumneze, sunteți pe cale să ne omorâți pe toți. Redați-ne viețile”, se putea citi pe banner.

Di Finizio a postat, de asemenea, un mesaj pe Facebook în timp ce se afla pe domul bazilicii, afirmând „că i s-a luat totul dar că nu i se va lua demnitatea”.

Aceasta este a patra oară când bărbatul se urcă aproape de vârful domului bazicilii Sfântul Petru, care are o înălțime de 137 de metri.

În 2013, el a rămas toată noaptea pe acoperișul bazilicii pentru a protesta față de relele provocate Italiei de Uniunea Europeană.

Actele de sinucidere legate de criza economică au ținut deseori primele pagini ale ziarelor din Italia, unde sute de mii de oameni de afaceri au fost constrânși să își închidă firmele.

Noul premier, Matteo Renzi, care a preluat puterea luna trecută, a promis să relanseze economia, în special prin reducerea taxelor și promovarea companiilor.