Bashar al-Assad îi mulțumește lui Vladimir Putin. „Avansăm aproape pe toate fronturile”

Publicat: 23 11. 2015, 11:20

„Teroriștii au cucerit numeroase regiuni în Siria. Dar, recent, după participarea armatei ruse a aerului (…), situația s-a îmbunătățit mult și pot să spun că armata avansează pe aproape toate fronturile”, a spus al-Assad într-o intervenție pe postul Phoenix TV cu sediul la Hong Kong.

Încă din prima lună de intervenție rusă, care a început pe 30 septembrie, „grupările teroriste s-au retras și au început să fugă cu miile către Turcia și țări europene”, a declarat el în acest interviu difuzat duminică în Siria.

În frazeologia regimului sirian, termenul „terorist” desemnează toți rebelii, fără nicio distrincție – moderați, islamiști sau jihadiști.

Întrebat dacă Moscova a trimis forțe terestre în Siria, al-Assad a răspuns că „rușii contează pe forțele terestre siriene” pentru a lupta împotriva jihadiștilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI). „Ei se coordonează cu noi”, a dat el asigurări.

Rusia efectuează de la sfârșitul lui septembrie o campanie de bombardamente în Siria împotriva unor grupări armate rebele și și-a intensificat recent atacurile împotriva SI.

Întrebat dacă preconizează să participe la eventuale alegeri prezidențiale, prevăzute în cadrul unei soluții politice în Siria, al-Assad a răspuns „acesta este un drept”.

– „Încă prea devreme”

„E încă prea devreme să spun dacă voi candida sau nu”, a adăugat el imediat.

Un calendar al ieșirii din această criză – adoptat de marile puteri la Viena pe 14 noiembrie – prevede o reuniune între reprezentanți ai regimului al-Assad și ai opoziției până la 1 ianuarie 2016, formarrea unui guvern de tranziție în următoarele șase luni, adoptarea unei noi Constituții și apoi alegeri libere, în 18 luni.

Însă președintele sirian a pus în discuție această foaie de parcurs, afirmând că nu poate să existe un calendar de tranziție care prevede alegeri atât timp cât regiuni întregi se află sub controlul rebelilor.

Al-Assad a anunțat, din contră, că el sprijină eforturile ruse în vederea organizării unei noi reuniuni în vederea unui dialog între regim și opoziție, subliniind că nu va exista o soluție politică „atât timp cât terorismul nu este învins în Siria”.

„Trebuie să dialogăm. Dar măsurile concrete ar trebui să intervină abia după o înfrângere majoră a teroriștilor și recucerirea de către Guvern a celei mai mari părți a zonelor aflate sub controlul teroriștilor”, a spus el.

În pofida unității comunității internaționale în lupta împotriva SI, persistă divergențe cu privire la mijloacele de soluționare a conflictului sirian, Rusia căutând să asocieze regimul lui Bashar al-Assad oricărei soluții, în timp ce Occidentul reclamă plecare acestuia din funcția de șef de stat.

De când a început, în martie 2011, războiul din Siria s-a soldat cu cel puțin 250.000 de morți și milioane de refugiați și strămutați. Bucăți întregi din teritoriul sirian se află sub controlul SI și altor grupări armate.