Belarus: Svetlana Tihanovskaia recunoaște că opoziția „a pierdut strada”

Publicat: 21 02. 2021, 19:17
Belarus: Svetlana Tihanovskaia recunoaște că opoziția „a pierdut strada”. Sursa foto: Shutterstock

La șase luni de la alegerile prezidențiale din Belarus, câștigate de Aleksandr Lukașenko, scrutin despre care opoziția susține că ar fi fost fraudat, liderul opoziției, Svetlana Tihanovskaia recunoaște că mișcarea pentru democrație a suferit o înfrângere în ultima perioadă, dar susține că aceasta este doar temporară.

Mai exact, Tihanovskaia face referire la faptul că mișcarea pro-democrație a opoziției ar fi „pierdut strada”, informează site-ul agenției Agerpres.

„Trebuie să recunosc, am pierdut strada. Nu avem mijloacele necesare să contracarăm violenţa regimului împotriva protestatarilor”, a spus aceasta în cadrul unui interviu acordat publicației elvețiene Le Temps.

Tihanovskaia mai spune că Guvernul de la Minsk deține armele și puterea.

„Da, se pare că pentru moment am pierdut”, a adăugat liderul opoziției bieloruse.

Tihanovskaia: Opoziția se pregătește pentru bătăliile viitoare

Cu toate acestea, Svetlana Tihanovskaia susține că opoziția își construiește structurile pentru bătăliile viitoare înainte de venirea primăverii.

„Strategia noastră este să ne organizăm mai bine, să punem o presiune constantă asupra regimului până când oamenii sunt gata să iasă din nou în stradă, poate în primăvară”, a spus Tihanovskaia, aflată în acest moment în exil în Lituania.

Soțul Svetlanei Tihanovskaia, Serghei, activist și blogger, a fost arestat înaintea alegerilor prezidențiale din această țară, cel mai probabil pentru că își anunțase intenția de a candida.

Tihanovskaia a mai spus că se gândeşte în fiecare zi la întoarcerea în Belarus, de multe ori aproape de disperare când se gândeşte la viitor.

„Dar atunci îţi dai repede seama că nu poţi face asta dacă eşti un simbol, un lider naţional, nu poţi să renunţi”, a spus ea.

Criză politică în Belarus

Belarusul a fost puternic afectat de o criză politică internă după alegerile prezidențiale din 9 august 2020, în cadrul cărora Aleksandr Lukașenko ar fi obținut 80,1% din voturi.

Alegerea lui Lukașenko, aflat la putere de 26 de ani, a fost văzută ca fiind rezultatul unei fraude și a provocat luni de proteste de stradă în Belarus.

Opoziția susține că Tihanovskaia este adevăratul câștigător al alegerilor din august.

De atunci, protestele din Belarus şi-au pierdut din intensitate, pe fondul arestărilor în masă şi a vremii aspre de iarnă.