Beluga blocată în Sena a fost eutanasiată. Animalul era mult prea slăbit pentru a mai putea fi salvat

Publicat: 10 08. 2022, 16:46
Actualizat: 10 08. 2022, 16:47

Balena beluga care a rămas blocată în fluviul Sena a fost eutanasiată la scurt timp după ce autoritățile au reușit să o scoată din apă, deoarece starea cetaceului era foarte proastă.

Specialiștii își propuseseră să scoată animalul din apele Senei și să îl transporte cu un camion la Ouistreham. Acolo, beluga ar fi trebuit să primească îngrijiri medicale și apoi să fie eliberată.

Cu toate acestea, însă, starea ei s-a degradat rapid, așa că specialiștii au decis că eutanasierea este cea mai bună soluție.

Cetaceul de 800 de kilograme, specie care trăiește de obicei în ape reci, fusese pus într-un camion frigorific miercuri, în jurul orei 04:00 dimineața (05:00, ora României, n. red.), după șase ore de eforturi pentru a-l extrage din ecluza Saint-Pierre-la-Garenne, potrivit Le Figaro.

„În ciuda unei operaţiuni de salvare fără precedent, cu tristețe anunţăm moartea cetaceului. Beluga a sosit miercuri, 10 august, la ora 10:30, la Serviciul de Inspecție Veterinară și Fitosanitară de Frontieră (SIVEP), situat în Ouistreham, pentru a efectua o expertiză veterinară și sanitară înainte de a lua în considerare potențialul său transfer în ecluza Ouistreham În ciuda mijloacelor tehnice și logistice utilizate, starea cetaceului s-a deteriorat, din păcate, în timpul călătoriei. Expertiza veterinară a scos la iveală faptul că beluga era extrem de slăbită și avea insuficiență respiratorie. Așadar, împreună cu medicii veterinari, a fost luată decizia de a o eutanasia”, a anunțat Prefectura Calvados pe contul său de Twitter miercuri.

 

Sursa foto: Twitter/Sea Shepherd France

Beluga a fost descoperită în Sena săptămâna trecută

Balena a fost observată săptămâna trecută în apele fluviului.

Experții sunt nedumeriți și încearcă să găsească o explicație pentru care balena s-a îndepărtat atât de mult de habitatul său natural, respectiv apele reci din Arctica.

Nu este primul mamifer acvatic rătăcit pe râurile cu apă dulce din Europa În mai, o balenă ucigașă a murit după ce înotat în susul Senei, în Normandia.

Planul de a ghida această orcă mascul de patru metri înapoi în mare folosind stimuli sonori a eșuat la momentul respectiv, iar experții au concluzionat ulterior că balena era grav bolnavă.

În 2019, o balenă moartă a fost găsită în râul Tamisa, lângă Gravesend, Anglia.

S-a întâmplat la câteva săptămâni după ce o altă balenă, cu cocoașă, care înota în aceeași zonă, a murit.

Se crede că aceasta a intrat pe Tamisa din greșeală, în timpul mareelor.