Bilanț tragic al incendiilor de vegetație din California. Cel puțin 21 de oameni au murit

Publicat: 12 10. 2017, 08:03
Actualizat: 12 10. 2017, 15:00

Peste 20.000 de oameni au fost evacuați, iar autoritățile au anunțat că peste 500 de persoane sunt date dispărute.

Potrivit autorităților, aproximativ 8.000 de pompieri si luptă cu flăcările. Serviciile de intervenție utilizează 550 de mașini de pompieri, 73 de elicoptere și aproximativ 30 de avioane. Jennifer Laroque, purtător de cuvânt al serviciilor de urgență din districtul Sonoma, a afirmat că rafalele de vânt puternice generează condiții extrem de periculoase pentru pompieri.

Un purtător de cuvânt al Pompierilor din California a anunțat, miercuri, că 22 de incendii se înregistrau în California și că acestea au distrus peste 170.00 de hectare de terenuri agricole.

În Santa Rosa, un hotel și un parc au fost distruse. Zeci de mii de locuitori au fugit din zonă, potrivit autorităților. Peste 91.000 de locuințe și sedii de companii au rămas fără energie electrică.

Jerry Brown, guvernatorul statului California, a declarat stare de urgență în Napa, Sonoma și în cinci alte districte. Președintele american Donald Trump a aprobat un decret de dezastru, care permite acordarea ajutorului federal de urgență.