RESPIRO. Ultimele cifre din Marea Britanie aduc speranțe pentru întreaga Europă

Publicat: 20 04. 2020, 17:10
PANDEMIE. Aparat nou pentru depistarea coronavirusului în România: Face până la 170 de teste pe zi / Sursă FOTO: Shutterstock

Încă 429 de decese au fost anunțate luni în Anglia, bilanțul total al victimelor ajungând la 14.829, potrivit agenției naționale de sănătate, scrie Reuters. Este cel mai mic avans din ultimele două săptămâni. 

Doar 15 din cei 429 de pacienți care și-au pierdut viața din cauza infecției cu Covid-19 nu aveau și alte afecțiuni. Victimele aveau vârste curpinse între 49 și 92 de ani. În total, potrivit datelor centralizate de Johns Hopkins, în Marea Britanie s-au înregistrat 121.174 de cazuri de infecții cu coronavirus.

În Anglia, Scoția și Țara Galilor, numărul total al deceselor din ultimele 24 de ore a fost de 450, potrivit Daily Mail. Bilanțul a urcat astfel la 16,510 în UK.  Față de cifrele de duminică, avansul este mult mai mic: ieri erau anunțate 596 morți.

Să nu uităm că sâmbătă raportarea era aproape dublă: 888 morți în doar 24 de ore.

Vești bune și din Spania: numărul deceselor raportate în ultimelor 24 de ore a fost de 399 de persoane, sub cifra anunțată duminică, de 410 decese, anunță El Pais.

Totuși, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.266 de noi infecții cu coronavirus, împingând totalul dincolo de cifra de 200.000, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Numărul total de decese a ajuns 20.852. Decesele și noile infecții au scăzut constant în săptămâna trecută și pe măsură ce focarul încetinește, guvernul spaniol se uită la modul în care poate, în cele din urmă, să înceapă ridicarea măsurilor stricte de izolare.