Biroul german al aviației cere acces la dosarul medical al copilotului Andreas Lubitz

Publicat: 27 03. 2015, 16:39

Dosarul medical ar urma să fie ulterior transferat anchetatorilor francezi, a declarat un purtător de cuvânt al LBA.

Procurorii din Dusseldorf au anunțat vineri că printre documentele găsite în timpul percheziției la domiciliul copilotului Andreas Lubitz se afla și o adeverință medicală prin care era scutit de la serviciu din cauza unei boli. Adeverința era însă ruptă, iar Lubitz nu și-a informat angajatorii despre acest lucru.

Anchetatorii germani au precizat că nu au găsit nici un bilet de sinucidere sau „vreun indiciu (de natură) politică sau religioasă” printre documentele descoperite în apartamentul lui Lubitz. „Totuși, au fost găsite documente care conțineau informații medicale ce indică o boală și tratamentul corespunzător (prescris) de medici”, au precizat procurorii într-un comunicat.

Potrivit Parchetului din Dusseldorf, scutirea medicală includea și ziua în care Lubitz a provocat prăbușirea avionului comercial, care circula de la Barcelona către Dusseldorf și avea la bord 144 de pasageri și șase membri ai echipajului.

Parchetul nu a precizat dacă adeverința medicală menționa o boală fizică sau mentală, dar a afirmat că Andreas Lubitz pare să fi fost sub tratament medical de mai mult timp. Faptul că Lubitz pare să fi rupt scutiri medicale recente „duce la concluzia preliminară că persoana decedată a ascuns boala de angajatorul său și de mediul profesional”.

Anchetatorii verifică situația copilotului și a familiei sale, pentru a afla inclusiv dacă acesta a suferit vreo depresie, probleme psihice, financiare sau în relațiile personale.

Președintele companiei Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat joi că Lubitz a trecut testele de sănătate și era apt de zbor. El a precizat însă că în urmă cu șase ani, când Lubitz începuse pregătirile pentru obținerea licenței de pilot comercial, a întrerupt cursurile pentru câteva luni. El a adăugat că, dacă motivul era de natură medicală, regulile germane privind respectarea vieții private ar fi împiedicat dezvăluirea acestor informații.

Andreas Lubitz, în vârstă de 27 de ani, este suspectat că a provocat intenționat prăbușirea avionului Germanwings, marți, într-o regiune muntoasă din sudul Franței. Procurorul din Marsilia a declarat joi că Lubitz a refuzat să-i dechidă ușa pilotului și a acționat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenție de a distruge acest avion.