Bombardați de ruși, rebelii care luptă contra regimului Bashar al-Assad au primit ajutor militar de la SUA

Publicat: 12 10. 2015, 21:07

„Misiunea de aprovizionare cu muniție a grupurilor opoziției siriene a fost un succes. Este vorba de grupuri care au făcut obiectul unor verificări adecvate de către serviciile secrete americane”, a declarat colonelul Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Comandamentului central american (CENTCOM).

Misiunea a fost efectuată cu avioane de tip C-17, escortate de aeronave de vânătoare.

Muniția – armament ușor și grenade – a fost lansată în provincia Hasakah, situată în nordul Siriei, fiind destinată grupului insurgent Coaliția Arabă Siriană.

Pentagonul a anunțat săptămâna trecută suspendarea programelor de antrenare a insurgenților sirieni, explicând că sunt căutate modalități alternative de susținere.

Statele Unite acuză Rusia că atacă poziții ale rebelilor sirieni. Moscova a respins informațiile, explicând că atacă poziții teroriste.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 250.000 de morți.