Boris Johnson: Marea Britanie nu va relaxa condițiile de acordare a vizelor pentru cetățenii ucraineni

Publicat: 07 03. 2022, 15:25
Sursa foto: Profimedia

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a respins luni apelurile diverselor organizații privind relaxarea condițiilor de acordare a vizelor pentru cetățenii ucraineni care fug de conflictul din Ucraina.

Acesta a declarat că, deși Marea Britanie este o „țară foarte generoasă”, Londra vrea să aibă informații precise referitoare la persoanele care sosesc pe teritoriul țării, informează BBC.

„Cred că este logic, având în vedere ce se întâmplă în Ucraina, să ne asigurăm că avem posibilitatea de a verifica cine vine în Marea Britanie”, a declarat premierul Boris Johnson.

Franța acuză Marea Britanie de „lipsă de umanitate” față de refugiații ucraineni

Ministrul de Interne din Franța, Gérald Darmanin, i-a transmis sâmbătă o scrisoare deschisă omologului său din Marea Britanie, Priti Patel, prin care a criticat „răspunsul total inadaptat” al autorităților de la Londra, dar și „lipsa de umanitate” în cazul refugiaților ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța.

Gestul oficialului francez vine în contextul în care aproximativ 150 de refugiați ucraineni care au dorit să meargă la rudele lor din Marea Britanie după ce țara lor a fost invadată de Rusia au fost invitați de oficialii britanici „să se întoarcă” și „să meargă la Paris sau la Bruxelles” pentru a obține vize în consulatele britanice.

Astfel, Darmanin a criticat „răspunsul total inadaptat” și „lipsa de umanitate” față de refugiații ucraineni aflați în dificultate. Potrivit acestuia, cel mai frecvent, refugiații sunt „femei cu copii mici, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi”.

De câteva zile, situația refugiaților ucraineni de la Calais este o sursă de dispută între Paris și Londra, însă relațiile dintre cele două țări sunt deja tensionate ca urmare a trecerilor ilegale de migranți din ultimii ani dinspre Franța spre Marea Britanie.

Joi, Guvernul de la Paris a anunțat că Marea Britanie va înființa „un fel de consulat” la Calais, pentru a elibera vize pentru refugiații ucraineni.