Borrell: Relațiile dintre UE și Rusia sunt la un nivel minim după cazul Navalnîi

Publicat: 05 02. 2021, 13:22

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, aflat vineri într-o vizită la Moscova, a declarat că relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia au atins un nivel minim ca urmare a încarcerării lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al președintelui Vladimir Putin.

Declarația șefului diplomației europene a fost făcută înaintea întrevederii sale cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, informează site-ul agenției Agerpres, care citează AFP.

„Este sigur că relaţiile noastre sunt puternic tensionate şi afacerea Navalnîi este un punct minim”, a declarat Borrell.

Lavrov, dispus să discute despre orice subiect cu Borrell

De partea sa, ministrul rus de Externe a declarat, fără a evoca numele disidentului, că este pregătit să discute „orice subiect, indiferent care” cu Borrell.

„Principala noastră problemă este absenţa normalităţii în relaţiile Rusia-UE (…), este o situaţie nesănătoasă care nu serveşte nimănui”, a spus demnitarul rus.

Totodată, Lavrov și-a exprimat speranţa de a avea o discuţie „deschisă şi detaliată” cu Josep Borrell.

Uniunea Europeană cere eliberarea lui Aleksei Navalnîi

Borrell a declarat în repetate rânduri că va face apel la eliberarea disidentului în timpul vizitei sale la Moscova.

DPA notează că, date fiind tensiunile dintre Bruxelles și Moscova, provocate în parte de condamnarea lui Navalnîi, mai mulți europarlamentari s-au arătat nemulțumiți de vizita lui Borrell, prima astfel de vizită a unui diplomat european de asemenea rang la Moscova din 2017.

Vizita lui Borrell vine cu puțin timp înaintea unei reuniuni a miniștrilor europeni de Externe, care va avea loc luna aceasta. Pe agenda reuniunii se află și subiectul relațiilor cu Rusia, iar în cadrul discuțiilor ar putea fi adoptată o poziție comună a statelor europene față de acțiunile Moscovei din ultima perioadă.

Totodată, subiectul ar urma să fie discutat și în timpul summit-ului liderilor europeni din luna martie.

Într-o conferintă de presă comună cu omologul său român, Bogdan Aurescu, ministrul spaniol de Externe, Arancha Gonzalez Laya, a declarat că vizita lui Borrell va arăta „ce cale trebuie să aleagă Uniunea Europeană”.

La rândul său, ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și-a exprimat speranța ca vizita lui Josep Borrell în Rusia „să reprezinte oportunitatea de a transmite un semnal foarte puternic”.

„De asemenea, în ceea ce priveşte arestarea şi condamnarea domnului Navalnîi, în 2017, CEDO a dat o sentinţă în acest sens, care era cât se poate de clară şi cred că este important ca Rusia să îşi respecte angajamentele internaţionale. UE şi statele membre nu pot să pretindă că astfel de lucruri nu există”, a spus Bogdan Aurescu.

Navalnîi, condamnat la închisoare cu executare

Aleksei Navalnîi a fost condamnat de către o instanță de la Moscova la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru încălcarea unei sentințe anterioare, de condamnare cu suspendare.

Liderul opoziției ruse nu s-ar fi prezentat în fața oficialilor de probațiune, așa cum era specificat în sentința pe care o primise deoarece se afla în Germania pentru a primi tratament după ce a fost otrăvit în Rusia cu un agent neurotoxic.

Decizia de condamnare a lui Navalnîi a fost puternic criticată de statele occidentale, critici pe care Kremlinul le-a descris ca fiind ingerințe în politica internă a Rusiei.