Bugetul în FRANȚA: François Bayrou reușește să evite o nouă moțiune de cenzură

Publicat: 10 02. 2025, 20:51

Adunarea Națională a respins, luni, o nouă moțiune de cenzură, adoptată de partidul Franța Nesupusă, împotriva acțiunii lui François Bayrou de a utiliza ”asumarea răspunderii” pentru a adopta bugetul.

Moțiunea de cenuză nu a primit decât 115 voturi din 289 necesare, în absența unei susțineri din partea formațiunii Mobilizarea Națională și a Partidului Socialist. François Bayrou a apărat necesitatea unui buget ”adoptat cu cele mai puține detalii”.

”Cenzura, pentru noi, nu este un joc și nu este un sfârșit”, a declarat Jordan Bardella, președintele partidului Mobilizării Naționale.

Vice-președintele partidului Franța Nesupusă, Nadège Abomangoli, a solicitat cenzurarea bugetului și a unui Guvern care ”vorbește și acționează ca Mobilizarea Națională”.

În acest context, premierul a utilizat, din nou, ”asumarea răspunderii” pentru ultima parte a proiectului de lege, privind ”cheltuielile” pentu 2025, provocând o nouă potențială reacție a partidului Franța Nesupusă.

Odată adoptat de Adunarea Națională, textul va înainta în Senat, unde Guvernul speră o validare fără modificări, confrom cotidianului Le Figaro.

Proiectul se baza pe limitarea cheltuielilor de sănătate la 2,6% pentru a ajunge la 264,2 miliarde de euro. Guvernul a garantat revizuirea acestui obiectiv la 3,3%, o extindere a bugetului de peste un milliard, în sprijinul spitalelor.

Proiectul initial prevedea un deficit de 16 miliarde de euro, dar întârzierea provocată de cenzură, anumite concesii și degradarea previziunilor macro-economice a determinat Guvernul să estimeze un deficit de aproximativ 23 de miliarde de euro în 2023, un deficit ”considerabil și în progres”, a avertizat premierul, evocând ”o sarcină imensă pentru viitor”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Statele Unite avertizează că vor aplica principiul reciprocității în relațiile comerciale /INDIA, acuzată că are taxe vamale ”enorme”

Pregătiri pentru întâlnirea dintre PUTIN și Xi Jinping/ China și Rusia vor comemora victoria din Al Doilea Război Mondial

VIDEO UE va riposta la tarifele comerciale impuse de SUA /Franța îl avertizează pe TRUMP: ”Nu are nimeni interesul unui conflict comercial cu UE”

CHINA este deranjată de comentariile „negative” ale Japoniei și Statelor Unite, pe fondul tensiunilor internaționale