Bulgaria a exportat armament în valoare de 231 de milioane de euro în 2011

Bulgaria a exportat, în 2011, arme în valoare de 231 de milioane de euro, importurile ridicându-se la 117 milioane de euro, a anunțat miercuri Guvernul de la Sofia, relatează AFP.

Dacă exporturile au scăzut ușor, importurile s-au dublat în 2011 față de anul precedent. În 2010, Bulgaria a exportat arme în valoare de 259 de milioane de euro, importurile cifrânadu-se la 55,4 milioane de euro, potrivit Guvernului.

În 2011, exporturile cele mai importante au fost destinate Irakului, Indiei, Algeriei, Afganistanului și Egiptului. Majoritatea importurilor, în special în vederea modernizării armatei naționale, provin din Franța, Italia, Germania, Serbia și Polonia.

În perioada dictaturii comuniste, de după război până în 1989-1990, Bulgaria exporta arme în valoare de 700-800 de milioane de dolari, în industria armamentului fiind angajați atunci circa 115.000 de persoane.

Pierderea piețelor din fostul Pact de la Varșovia și a celor din statele arabe și africane aflate sub embargouri internaționale a provocat o criză în industria armamentului în anii ’90, iar majoritatea întreprinzătorilor din acest sector au fost privatizați. Dar în lipsa investitorilor străini, acestea au fost cumpărate de foștii administratori, ale căror capacități de investiție au fost limitate.