Cadou inedit de Crăciun primit de președintele francez Francois Hollande

Publicat: 26 12. 2014, 15:54

Cățelușa, pe nume Philae, de culoare neagră, în vârstă de aproape trei luni, a sosit cu avionul de la Montreal. Informația, care apăruse în cotidianul Le Parisien, a fost confirmată de apropiați ai președintelui.

După consultări cu anturajul său, Hollande, care nu a avut niciodată un câine, cu excepția perioadei de copilărie, a decis să o numească pe cățelușă Philae, după numele robotului european care a asolizat în premieră, la 12 noiembrie, pe nucleul cometei 67/P Ciuriumov-Gherasimenko.

Un nume frumos și simbolic în același timp, în amintirea unui succes francez și european care a marcat anul 2014, a subliniat un consilier al președintelui.

Debarcarea cățelușei Philae la Elysée s-a făcut în cele mai bune condiții: micuța născută la 5 octombrie 2014 a fost primită bine de personalul de la palatul prezidențial, „foarte fericit” de această surpriză.

Cadoul este un mod de a-i mulțumi șefului statului francez pentru felul în care i-a omagiat pe veteranii canadieni, în timpul numeroaselor acțiuni de comemorare a celor două războaie mondiale, organizate pe parcursul anului 2014.

Predecesori ai lui Hollande la Palatul Elysee, precum Valéry Giscard d’Estaing, Francois Mitterrand și Nicolas Sarkozy au avut labradori în timpul mandatelor lor, iar Jacques Chirac a avut un terrier maltez pe nume Sumo, scrie AFP.