Canada reacționează după victoria lui Trump. Ce promite Trudeau

Publicat: 09 11. 2016, 20:47

„Canada nu are un prieten, partener și aliat mai apropiat decât Statele Unite. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu președintele ales, Donald Trump, cu administrația sa și cu Congresul american în anii ce urmează, în special pe teme precum comerț, investiții, pace mondială și securitate”, a afirmat Justin Trudeau în cadrul unui comunicat de presă.

„Relația între cele două țări servește drept model în lume. Valorile și legăturile culturale pe care le împărtășim, precum și economiile puternic integrate vor continua să furnizeze baza pe care se va consolida parteneriatul nostru”, a mai spus Trudeau.

ALEGERI SUA 2016 REZULTATE. Donald Trump a înregistrat o victorie istorică, fiind ales președintele Statelor Unite, potrivit ultimelor rezultate ale alegerilor. De-a lungul nopții, Donald Trump și-a menținut aproape tot timpul avansul asupra lui Hillary Clinton, chiar și în statele-cheie unde lupta era deschisă.

Trump a susținut un discurs, la sediul său de campanie, după pronunțarea rezultatelor care îl redau câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA, în care a confirmat faptul că Hillary Clinton l-a sunat pentru a-l felicita pentru victorie și le-a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în cursa pentru Casa Albă. Trump a promis că va fi „președintele tuturor americanilor” și că va reclădi America.

Contracandidata sa, Hillary Clinton, a așteptat aproape 12 ore pentru a-și recunoaște public înfrângerea în fața republicanului, iar la primele sale declarații a confirmat că l-a sunat și l-a felicitat pe Trump pentru victorie, dar și că s-a oferit să lucreze împreună în beneficiul Statelor Unite. Aceeași idee a subliniat și actualul președinte al SUA, Barack Obama, la prima sa declarație publică după alegeri. Acesta a admis că între el și Donald Trump există diferențe majore, dar a subliniat că, înainte de toate, ambii sunt americani și patrioți și trebuie să lucreze împreună pentru a duce mai departe progresul Statelor Unite ale Americii.