Cancelarul Germaniei dorește o „încetare rapidă a focului” în Fâșia Gaza/ „Facem tot ce putem pentru a face DREPTATE celor două părți”

Publicat: 18 07. 2025, 20:24

Cancelarul german, Friedrich Merz, a avut o conversație telefonică, vineri, cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, exprimându-și „speranța pentru o încetare rapidă a focului” în Fâșia Gaza.

Merz „a subliniat că ajutorul umanitar de urgență trebuie să ajungă până atunci la populația din Fâșia Gaza, într-o manieră sigură și în condiții demne”, evidențiind că „dezarmarea grupării Hamas este absolut necesară”, conform unui comunicat.

Merz a declarat în fața presei, cu câteva ore înaintea conversației cu Netanyahu, că situația din Fâșia Gaza este „inacceptabilă”, în contextul desfășurării bombardamentelor israeliene împotriva mișcării islamiste Hamas.

„Facem tot ce putem pentru a face dreptate celor două părți, poziția noastră este clară”, a insistat Merz, a cărui țară este unul dintre principalii aliați ai Israelului, potrivit cotidianului Le Figaro.

Merz sprijină furnizarea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza

„Totuși, vedem, de asemenea, suferința populației palestiniene și încercăm să facem tot posibilul pentru a oferi ajutor umanitar”, a declarat Merz.

Președintele SUA, Donald Trump, și premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-au întâlnit, săptămâna trecută, pentru a doua oară, cu scopul de a discuta despre o soluție de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza.

Trimisul special al Washingtonului, Steve Witkoff, a declarat că speră un acord privind un armistițiu de 60 de zile înainte de sfârșitul săptămânii.

Președintele SUA anunțase anterior că se va întâlni cu Benjamin Netanyahu, marți.

„Aș spune că vom vorbi aproape exclusiv de Fâșia Gaza. Trebuie să găsim o soluție. Este o tragedie. Și eu vreau să găsim o soluție, el dorește același lucru și cred că și cealaltă parte vrea”, a subliniat Trump.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Merz și-a exprimat „îngrijorarea” cu privire la alegerile PREZIDENȚIALE din Franța din 2027/ UE „trebuie să se concentreze pe sarcinile importante”

Bloomberg: Cancelarul Germaniei, IRITAT de proiectul de buget al UE: „Creșterea datoriilor a devenit noua stare de normalitate”

Marea Britanie și Germania își consolidează parteneriatul STRATEGIC/ Starmer și Merz vor semna un nou tratat de cooperare