Canicula anulează marea paradă de 4 iulie din Washington și dă peste cap aniversarea a 250 de ani de independență a Statelor Unite
Un val de caniculă extremă care a cuprins coasta de Est a Statelor Unite a dus la închiderea Marelui Târg de Stat american timp de mai multe ore vineri după-amiază și a forțat anularea Paradei de Ziua Independenței din 4 iulie, dar și a mai multor festivități din regiune, anunță Washington Post.
Organizatorii au anunțat că Parada de Ziua Independenței din capitala americană, care urma să înceapă la ora 10:30, a fost anulată din cauza căldurii extreme. În aceeași situație a fost și Târgul de Stat, care a fost închis vineri după-amiază după ce paramedicii au intervenit pentru 44 de persoane participante la eveniment, dintre care 11 au fost transportate la spital.
„Această decizie a fost luată după o analiză amplă și atentă a siguranței participanților, spectatorilor și personalului nostru, considerând-o prioritate absolută”, au anunțat organizatorii.
Statele Unite sunt lovite de un val de caniculă în aceste zile, iar temperaturile au atins și 38°C, depășind recorduri istorice locale care datau încă din anul 1972. Din cauza umidității ridicate, temperatura resimțită de corpul uman atinge valori între 43°C și 46°C, devenind extrem de periculoasă pentru oricine stă în aer liber.