Câteva sute de participanți la o cursă de 10 kilometri au alergat 13, după ce un polițist îndrumător și-a părăsit postul

Publicat: 14 04. 2015, 14:09

Organizatorii cred că 300 dintre cei 1.200 de competitori au parcurs trei kilometri în plus la cursa de duminică, de la Bournemouth Bay.

Consiliul Local din Bournemouth, organizatorul competiției, a anunțat că anchetează ce s-a întâmplat cu polițistul care trebuia să-i direcționeze pe sportivi la un punct de cotitură.

„Este impardonabil să ai un singur polițist îndrumător la o competiție de o asemenea valoare. Am văzut o mulțime de oameni care doar mergeau la final. Mi-a părut rău pentru ei. Aproape am plâns, când la borna de 10 kilometri soțul meu mi-a spus că mai trebuie să alerg încă trei mii de metri”, a declarat Hayley James, care este însărcinată în patru luni.

La întreaga competiție, care s-a desfășurat pe mai multe distanțe (un kilometru, cinci kilometri, 10 kilometri și semi-maraton) au participat 3.000 de concurenți. Concursul are scop caritabil, fiind destinat strângerii de fonduri pentru Fundația Britanică a Inimii. La această competiție s-au strâns aproximativ 70.000 de lire sterline (97.000 de euro).