Câți oameni ar muri în urma unui atac nuclear al SUA asupra Teheranului / Harta „apocalipsei” atomice

Publicat: 06 01. 2020, 15:23

Cele două țări sunt implicate într-un schimb dur de declarații de război, după ce președintele american Donald Trump a dat ordinul de asasinare a liderului militar iranian Qassem Soleimani, scrie dailystar.co.uk.

Iranul a răspuns dur și promite că se va răzbuna.

De asemenea, Iranul a anunțat că nu se va mai supune unui acord din 2015 cu superputerile lumii, care vizează limitarea activității nucleare, contra unor sancțiuni mai blânde.

Trump a amenințat că SUA vor lovi „din plin” și chiar „disproporționat”, dacă Iranul va ataca cetățeni sau obiective americane.

Chiar dacă nu a fost sugerată o eventuală acțiune a armatei americane asupra civililor iranieni, o hartă „nucleară” arată dezastrul cauzat de un asemenea scenariu.

Potrivit presei internaționale, bomba B-61-12 a SUA este cea mai „manevrabilă” armă nucleară din lume, datorită acurateții sale.

Potrivit unei hărți realizate de Nuclear Secrecy, cu ajutorul Google Maps, o bombă nucleară de 50 kilotone ar putea ucide 243.840 oameni, în 24 de ore de la lansarea asupra Teheranului.

De asemenea, aproape 600.000 de oameni ar fi răniți, din populația de 8 milioane locuitori. În centrul acestei hărți se află raza „mingii de foc”, urmată de raza exploziei și cea a radiațiilor.

Radiațiile ar duce la o rată a mortalității de 50%-60%, fără tratament medical și cei afectați ar muri în câteva săptămâni.

Totuși, harta se bazează pe puterea unei bombe de 50 kilotone, nu pe specificațiile bombei B-61-12.