Câți spanioli au renunțat la telefonul mobil în ultimele luni din cauza recesiunii

Publicat: 18 12. 2012, 12:53
Actualizat: 05 07. 2013, 04:14
Spaniolii au renunțat în număr mare la serviciile de telefonie mobilă în luna octombrie, din cauza impactului recesiunii asupra populației, cei mai mari operatori continuând să piardă cotă de piață în favoarea companiilor mai mici care oferă prețuri mai bune la telefoane.

Spaniolii au renunțat în număr mare la serviciile de telefonie mobilă în luna octombrie, din cauza impactului recesiunii asupra populației, cei mai mari operatori continuând să piardă cotă de piață în favoarea companiilor mai mici care oferă prețuri mai bune la telefoane.

Asemenea altor economii occidentale, în Spania numărul telefoanelor mobile este mai mare decât cel al locuitorilor.

Economia împotmolită în recesiune și șomajul ajuns la cote record, de peste 25%, au declanșat o avalanșă de deconectări de la rețelele mobile. Numai în luna octombrie, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a scăzut cu aproape 500.000, potrivit datelor anunțate de agenția de reglementare în telecom CMT, preluate de CNBC, care citează Reuters.

Movistar, operatorul local al grupului Telefonica, a pierdut 284.000 de utilizatori în octombrie, în timp ce Vodafone, a doua mare companie de pe piață, are cu 278.000 mai puțini clienți, potrivit CMT.

Raportat la perioada corespunzătoare a anului trecut, numărul telefoanelor mobile active a scăzut cu 3,8%.

„Sectorul telefoniei mobile nu își revine. Am bifat cea de-a noua lună consecutivă de scăderi. Companiile mai mici câștigă clienți dar nu pot compensa pentru pierderile Movistar, Vodafone și Orange”, notează agenția guvernamentală.

Operatorii de comunicații mobile din Spania au declanșat în ultimele luni un „război al prețurilor”, Telefonica și Vodafone pierzând din cota de piață după ce au decis, în primăvară, să nu mai ofere telefoane mobile la prețuri subvenționate.

Movistar a pierdut aproape 2 milioane de clienți din martie, când a încetat să subvenționeze terminalele, potrivit CMT. În încercarea de a reveni, compania a introdus în octombrie pachete cu abonamente la mai multe servicii (internet broadband, linie de telefonie fixă și linie mobilă) la prețuri promoționale.

Orange și Vodafone au lansat oferte asemănătoare, iar Vodafone a reintrodus în noiembrie telefoanele la prețuri subvenționate.

CMT a precizat că numărul persoanelor care au migrat către altă rețea în octombrie a fost de 475.000.

Cota de piață a Telefonica a scăzut în octombrie la 37%, de la 40% în perioada similară a anului trecut, în timp ce Vodafone a coborât ușor, de la 28% la 27%.

Orange, al treilea operator de pe piață, care nu a scos din ofertă telefoanele subvenționate, a crescut de la 20% la 21%, însă a piedut în octombrie aproape 15.000 de numere.

Grupul olandez KPN a anunțat luni că Orange va prelua micul operator spaniol low-cost Simyo, câștigând astfel aproape 380.000 de clienți. Orange intenționează să păstreze modelul low-cost la Simyo și nu va modifica tarifele.

France Telecom, compania mamă a Orange, ar putea prelua și Yoigo, al patrulea operator din Spania, controlat de grupul suedez TeliaSonera. Yoigo a redus prețurile în noiembrie și a anunțat că va oferi, începând din decembrie, cele mai reduse tarife din Spania pentru apeluri de voce.