Ce a descoperit FBI despre femeia implicată în atacul din SUA

Publicat: 04 12. 2015, 18:36

În cursul atacului din orășelul californian San Bernardino, Tashfeen Malik, în vârstă de 27 de ani, a postat pe Facebook un mesaj de loialitate față de Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizației teroriste sunnite Stat Islamic, afirmă trei oficiali din cadrul investigației citați de CNN.

Tashfeen Malik a postat mesajul pe un cont de Facebook înregistrat cu un pseudonim, a explicat un alt oficial, fără a oferi detalii despre evoluția investigației.

Biroul Federal pentru Investigații din Statele Unite tratează ancheta în cazul atacului armat din California, soldat cu 14 morți, ca dosar antiterorist, au anunțat joi seară surse citate de cotidianul The New York Times. FBI consideră această anchetă ca având caracter antiterorist, din cauza arsenalului deținut de suspecți, din cauza călătoriilor acestora în Orientul Mijlociu și a dovezilor că autorii aveau legături cu islamiști.

Atacul comis miercuri de Syed Rizwan Farook (28 de ani) și de partenera lui Tashfeen Malik (27 de ani) s-a soldat cu 14 morți și 21 de răniți, fiind cel mai grav înregistrat în Statele Unite în ultimii trei ani. Cei doi autori ai atacului au murit în confruntări cu poliția, nefiind incluși în bilanț. „Syed Rizwan Farook devenise radicalizat și avea legături cu indivizi investigați de FBI pentru terorism internațional”, a declarat, sub protecția anonimatului, un oficial din cadrul serviciilor de securitate americane citat de CNN. Conform specialiștilor, radicalizarea individului probabil a avut o contribuție importantă în atacul care este posibil să fi fost generat de pierderea locului de muncă.

Farook, care călătorise de mai multe ori în Arabia Saudită, discutase prin telefon și pe site-uri de socializare cu indivizi din străinătate suspectați de terorism. „Toate aceste elemente par să fi avut un rol important în comiterea atacului, dar nu știm încă exact despre ce este vorba”, a explicat un oficial citat de Fox News. În apartamentul presupușilor autori ai atacului au fost găsite numeroase arme de foc, 5.000 de gloanțe și 12 dispozitive explozive artizanale, a declarat Jarrod Burguan, șeful Poliției regionale. „Încă nu cunoaștem mobilul atacului. Dar cei doi autori erau bine echipați și ar fi putut comite un alt carnagiu”, a precizat Burguan.

Atacul comis miercuri după-amiază în California, soldat cu 14 morți, ar putea avea caracter terorist, dar motivațiile criminalilor nu au fost încă stabilite, a afirmat președintele Statelor Unite, Barack Obama. „Încă nu știm amploarea planurilor atacatorilor, nici motivațiile acestora”, a declarat joi Barack Obama, precizând că Biroul Federal pentru Investigații (FBI) încă cercetează circumstanțele producerii atacului. „Ipoteza unui act terorist rămâne incertă, nu știm nimic clar. Există această posibilitate”, a adăugat liderul de la Casa Albă, explicând că un alt motiv ar putea fi o dispută după pierderea unui loc de muncă.

Paisprezece persoane au fost împușcate mortal, iar alte 21 au fost rănite în incidentul armat din orașul californian San Bernardino. Atacul a avut loc în sala de conferințe a unui centru pentru tratarea persoanelor cu deficiențe cognitive (Inland Regional Center) aflat în zona Waterman din San Bernardino, un orășel de 200.000 de locuitori situat la 100 de kilometri est de Los Angeles.

Presupușii autori ai atacului – Syed Rizwan Farook și partenera sa Tashfeen Malik – au fost împușcați mortal în confruntări cu poliția. Farook, în vârstă de 28 de ani, era cetățean american, dar călătorise de mai multe ori în Arabia Saudită.