Ce a putut să facă un turist asiatic la Oktoberfest. Gestul bărbatului a devenit viral

Publicat: 22 09. 2022, 22:30
Sursa FOTO: Twitter

Un turist din Asia a fost filmat în timp ce își turna berea într-o pungă de plastic la Oktoberfest, celebrul festival organizat între 17 septembrie și 3 octombrie la Munchen și care adună anual mii de oameni din toate colțurile globului.

Gestul bărbatului nu a trecut neobservat fiind filmat și apoi postat pe o rețea de socializare. Filmulețul a devenit în scurt timp viral, adunând în doar două zile aproximativ 600.000 de vizualizări și o sumedenie de comentarii. „Dacă nu poți lua halba cu tine, iei doar berea”, a fost comentariul clipului.

Potrivit producătorului de bere în cortul căruia a fost filmat clipul, bărbatul a vrut să iasă cu halba, dar a fost avertizat de un ospătar că acest lucru este interzis. Așa că oaspetele a scos din geantă o pungă și a umplut-o cu meticulozitate cu bere, ”până la ultima picătură”, notează Bild.

„A vrut să fie sigur că are și pentru acasă!”

„Cu tot respectul, clientul nostru ar trebui, totuși, să știe că berea are cel mai bun gust în halbele noastre, nu în plastic”, a declarat berarul.

Clipul a stârnit amuzament pe rețelele de socializare. „A vrut să fie sigur că are și pentru acasă!”, „A venit pregătit!”, „Nu mai intra atâta bere, dar tot nu se săturase, a vrut să fie sigur că mai are și pentru acasă”, sunt câteva dintre comentariile postate de internauți.