Ce au fost obligați să facă utilizatorii de internet din China, pentru a putea folosi rețelele sociale și blogurile

Publicat: 05 02. 2015, 07:59
Actualizat: 05 02. 2015, 09:43

Începând din 2012, Beijingul le-a cerut companiilor ce oferă servicii de Internet să păstreze numele real pentru unii utilizatori de Internet.

În prezent, autoritățile chineze au decis să extindă această prevedere, astfel încât să fie aplicată inclusiv blogurilor, rețelelor de socializare și secțiunilor de comentarii de pe site-uri.

De asemenea, o nouă prevedere obligă companiile ce oferă servicii de Internet să includă în contract un punct prin care clienții își iau angajamentul să se abțină de la orice activitate „ilegală sau nesănătoasă”.

Într-un comunicat, autoritatea chineză de reglementare a Internetului anunță că aceste prevederi au fost luate pentru a stopa „haosul” în privința numelor de utilizator.

Folosirea unor conturi haioase cu precum Putin sau Obama promovează „cultura vulgară” și încurajează comiterea de fraude, susține autoritatea chineză.