Ce decizie au luat talibanii în privința zonelor afectate de cutremur din Afganistan

Publicat: 29 10. 2015, 15:42

„I-am sfătuit pe mujahedinii noștri să se abțină de la a ataca pe oricine încearcă să ofere ajutor victimelor cutremurului, inclusiv administrația din Kabul”, a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid. Cu toate acestea, dacă luptătorii talibani din Afganistan sunt atacați, ei vor riposta, a mai spus el.

Mujahid nu a menționat cât timp va dura armistițiul și nici nu a oferit detalii cu privire la provinciile în care se aplică măsura de încetare a focului.

Provinciile afgane cele mai afecate de cutremur sunt Badakhshan, Takhar, Nuristan, Kunar, Nangarhar, Kabul și Baghlan.

„Nu suntem la curent cu acest anunț și nu putem avea încredere în el până când liderii Guvernului afgan îl confirmă”, a spus Mohammad Aslam Sayyaf, șeful serviciului de urgență din cadrul autorității pentru managementul dezastrelor din Afganistan. „Departamentele noastre au început de ieri să depună în mod activ eforturi pentru acordarea de ajutor și asistență provinciilor afectate, sub supravegherea guvernatorilor acestora”, a adăugat Sayyaf.

Talibanii au făcut apel recent la agențiile umanitare să continue să livreze ajutoare de urgență victimelor cutremurului. Talibanii „cer concetățenilor binevoitori și organizațiilor caritabile să nu înceteze să ofere adăpost, alimente și medicamente victimelor acestui cutremur”, a transmis mișcarea teroristă într-un comunicat. De asemenea, mișcarea talibanilor le-a ordonat „mujahedinilor (luptătorilor) săi din zonele afectate să ofere tot ajutorul victimelor și să faciliteze acțiunea celor care îi ajută pe cei ce au nevoie”, potrivit documentului citat.

Între timp, însă, talibanii au cucerit miercuri districtul afgan Darqad, afectat de seismul de luni. La Darqad nu s-au înregistrat multe victime sau pagube majore, dar alte zone din apropiere au fost distruse.

„Talibanii au atacat centrul districtului din mai multe părți și au reușit să cucerească districtul miercuri”, a declarat Khalil Asif, un purtător de cuvânt al poliției provinciale.

„Doisprezece polițiști și doi talibani au fost uciși în atac”, a anunțat la rândul său purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, adăugând că „alți doi luptători talibani au fost răniți”.

Nord-estul Afganistanului este controlat în mare parte de talibani, ceea ce îngreunează eforturile umanitare ale autorităților.