Ce efect a avut acordul nuclear al Iranului cu puterile occidentale asupra prețurilor la petrol

Publicat: 14 07. 2015, 13:53
Actualizat: 06 02. 2016, 08:03

This browser does not support the video element.

Iranul a acceptat că restrângă programul în domeniul energiei nucleare în schimbul relaxării sancțiunilor occidentale, potrivit unui oficial implicat în negocierile de la Viena.

Sancțiunile, aplicate din 2012, au redus exporturile de petrol ale Iranului cu aproape 50%, astfel că veniturile din vânzările de țiței au atins în 2014 cel mai redus nivel din ultimii nouă ani.

Băncile Goldman Sachs Group și Barclays au estimat înainte de acord că Iranul va avea nevoie de 6-12 luni să crească producția de petrol cu circa 500.000 de barili pe zi.

Ministrul iranian al petrolului, Bijan Namdar Zanganeh (FOTO), a declarat în luna mai că producția de petrol a țării ar putea crește în următoarele șapte luni cu 1 milion de barili pe zi.

Prețul petrolului WTI, de referință pe piața americană, a scăzut marți cu până la 1,29 dolari, la 50,91 dolari pe baril.

Cotația petrolului Brent, de referință la bursa din Londra, a coborât cu până la 2,1%, la 56,61 dolari pe baril.

În ultimul an, prețurile petrolului au scăzut cu peste 45%, pe fondul strategiei OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, de creștere a producției peste plafonul oficial, în încercarea de păstrare a cotei de piață în fața producătorilor din afara organizației.

Producția record de petrol a Statelor Unite și a altor membri importanți ai OPEC face ca Iranul să revină pe o piață care trece prin cea mai lungă perioadă de supraofertă din ultimele decenii.

Dacă acordul nuclear va permite Iranului să vândă petrolul stocat în tancurile petroliere, atunci impactul pe piață ar putea fi rapid, potrivit Bank of America. Iranul are nouă vase ancorate în larg, încărcate cu circa 19 milioane de barili de țiței, potrivit datelor Bloomberg.

„Revenirea petrolului iranian pe piață va avea un efect negativ. Așteptăm informații privind termenii acordului, pentru a vedea ce înseamnă pentru piață”, a spus Edward Bell, analist la banca Emirates NBD PJSC, în Dubai.

Iranul are capacitatea să crească livrările de petrol cu 500.000 de barili pe zi de îndată ce vor fi ridicate sancțiunile și cu aceeași cantitate în următoarele șase luni, a afirmat Zanganeh la reuniunea OPEC din 5 iunie.

Dacă Iranul își va îndeplini obiectivele, va dubla supraoferta pe piața globală estimată pentru restul anului.

Potrivit datelor Agenției Internaționale pentru Energie, oferta va depăși cererea în medie cu 800.000 de barili pe zi, în al doilea semestru, dacă OPEC va continua să producă la nivelul actual.

Stocurile de petrol ale țărilor industrializate înregistrează cel mai ridicat surplus față de media sezonieră din ultimii șase ani, arată datele agenției.