Ce face Biden la Londra? Se ține de rege, încalcă protocolul și nu-și poate dezlipi ochii de garda regală

Publicat: 10 07. 2023, 18:04

Doi bărbați de stat: un rege și un președinte. Cel mai puternic președinte de pe planetă. Au stat față în față, la castelul Windsor.

Președintele Joe Biden și regele Charles al III-lea s-au întâlnit, luni, pentru prima dată de când monarhul britanic a fost încoronat. Președintele american a fost întâmpinat la Castelul Windsor cu tot protocolul regal. Pe cei doi bărbați nu-i unește doar scepticismul că ar fi cei mai potriviți pentru postura oficială în care se găsesc, ci și vârsta înaintată.

În imaginile primirii la castelul Windsor, apăreau „doi bătrâni care se chinuie să meargă. Nu există o imagine mai clară a Occidentului decât aceasta”, scrie Citizen Free Press, pe Twitter.


După primire, Joe Biden a trecut în revistă garda de onoare. La finalul momentului, președintele american nu și-a putut dezlipi ochii de la una dintre gărzile regale.

Joe Biden a încălcat și protocolul regal, în timpul vizitei, când a mers cu doi pași în fața regelui Charles al III-lea.

Este o practică standard ca ambii șefi de stat să meargă unul lângă celălalt, când trec în revistă garda. Întrebat de ce s-ar fi putut duce în fața regelui, expertul în protocol și etichetă, William Hanson, a declarat pentru MailOnline: „Fie era atât de relaxat, fie pur și simplu s-a lăsat dus de val. Uneori, ei nu le ascultă briefing-ul.”

Momentul nu este unic, nici pentru Casa Regală britanică, nici pentru un președinte american. În iunie 2019, și fostul președinte Donald Trump a mers în fața reginei Elisabeta a II-a.

Președintele SUA, în vârstă de 80 de ani, a mers la Londra, pentru a discuta cu monarhul britanic despre schimbările climatice. Înaintea vizitei la Castelul Windsor, Biden s-a întâlnit cu prim-ministrul Rishi Sunak în grădina din Downing Street.