Ce se întâmplă dacă Regele Charles MOARE? Cine urmează să urce pe tron și ce se întâmplă cu regina Camilla

Publicat: 05 02. 2024, 23:29
Sursa foto: Profimedia

Regele a fost diagnosticat cu cancer și urmează un tratament, a anunțat Palatul Buckingham, luni seara. Instituția nu a precizat ce tip de cancer are monarhul de 75 de ani.

Casa Regală britanică a precizat că nu este vorba de cancer la prostată, iar boala a fost descoperită în timpul tratamentului recent pentru adenom de prostată.

GÂNDUL a scris pe larg despre acest subiect AICI….

Cum se vor schimba îndatoririle Regelui cât timp el este tratat pentru cancer

Palatul Buckingham a transmis că: „Din păcate, o serie de angajamente publice viitoare ale regelui vor trebui amânate. Majestatea Sa dorește să-și ceară scuze tuturor celor care ar putea fi dezamăgiți”.

Cât timp Regele urmează tratamentul oncologic, este de așteptat ca Regina Camilla să continue să participe la evenimentele programate, scrie BBC.

„Majestatea Sa va continua cu un program complet de îndatoriri publice”, a spus Palatul Buckingham.

În ciuda faptului că s-a retras de la evenimentele publice, Regele va continua să se ocupe de documente și de întâlnirile private în calitate de șef al statului.

Regele Charles / Sursa foto: Facebook

Care este rolul Regelui?

Regele este șeful statului Regatului Unit, dar puterile sale sunt în mare parte simbolice și ceremoniale și este neutru din punct de vedere politic.

Prim-ministrul se întâlnește în mod regulat cu Regele, în fiecare zi de miercuri, la Palatul Buckingham.

Aceste întâlniri sunt complet private și nu sunt păstrate înregistrări oficiale ale discuțiilor purtate de cei doi.

(Vezi aici reacția premierului Rishi Sunak, după anunțul Casei Regale referitor la diagnosticul Regelui Charles…)

Ce se întâmplă dacă moare regele? Cum funcționează succesiunea

Ordinea de succesiune stabilește care membru al Familiei Regale preia îndatoririle de monarh atunci când cel existent moare sau abdică. Primul în linie – moștenitorul tronului – este copilul cel mai mare al monarhului.

De când regulile de succesiune regală au fost modificate în 2013, fiii nu mai au prioritate față de surorile lor mai mari.

Moștenitorul regelui Chrales este fiul său mai mare, Prințul William.

Copilul cel mai mare al lui William, Prințul George, este al doilea la linia de succesiune la tron, iar fiica sa, Prințesa Charlotte, este a treia. Fratele ei mai mic, Prințul Louis este al patrulea, iar Prințul Harry este al cincilea.

Ce se întâmplă cu Regina Camilla, dacă Regele Charles moare

În eventualitatea unui deces al Regelui, Prințul William ar accede imediat ca monarh, iar Kate Middleton ar urma să devină regină consoartă.

În această ipoteză, Camilla ar deveni Regina Dowager, potrivit Daily Mirror. Titlul regal a fost folosit pentru prima dată de regina Adelaide, căreia i-a murit soțul, regele William al IV-lea. Regele William a murit în 1837, iar soția sa a mai trăit încă 12 ani. Toți copiii cuplului au murit în copilărie, iar coroana a trecut la nepoata lui William, regina Victoria.

Dacă ar deveni văduvă, regina Camilla are mai multe opțiuni. Se poate retrage la Ray Mill House, casa ei de la țară, sau își poate continua activitatea caritabilă în cauze cheie precum sănătatea, alfabetizarea, ori sprijinirea victimelor violențelor, conform Știrile Pro Tv.

Sursa FOTO: flickr.com