Ce soluție inedită a găsit un liceu din Statele Unite pentru ca elevii să poată cânta la instrumente muzicale fără teamă de COVID-19 | VIDEO

Publicat: 26 02. 2021, 10:02
Ce soluție inedită a găsit un liceu din Statele Unite pentru ca elevii să poată cânta la instrumente muzicale fără teamă de COVID-19 | VIDEO. Sursa foto: Captură BBC

Elevii unui liceu din Statele Unite susțin că au găsit cea mai sigură metodă pentru a putea exersa la instrumente muzicale fără teama că s-ar putea infecta cu SARS-CoV-2 sau ar putea infecta pe altcineva în cazul în care unul dintre ei are virusul.

Astfel, elevii liceului Wenatchee din statul american Washington cântă în corturi individuale de fiecare dată când participă la ora de muzică, notează stirileprotv.ro, care citează BBC.

Soluția inedită îi asigură pe elevi că nu se îmbolnăvesc sau nu transmit boala

Astfel, elevii sunt siguri că nici nu transmit boala colegilor, nici nu se îmbolnăvesc la rândul lor în cazul în care unul dintre ei este purtător asimptomatic al virusului SARS-CoV-2.

„Ideea a fost a profesorilor de muzică, având în vedere că urma să reluăm cursurile în scenariul hibrid. Era o îngrijorare în ceea ce privește cântatul fără mască, așa că am vrut să ne asigurăm că elevii noștri pot să cânte atât vocal, cât și la un instrument, în grupuri, pentru a exersa împreună”, a declarat directorul liceului.

Soluția a fost larg acceptată, iar singura persoană care a întâmpinat câteva probleme a fost elevul care cântă la tubă. Aceasta din cauza dimensiunilor instrumentului muzical, care abia încape în cortul destinat unei singure persoane, scrie publicația locală Wenatchee World.

Statele Unite continuă să fie țara cu cele mai multe cazuri de COVID-19 din lume

În continuare, Statele Unite dețin recordul nedorit de decese asociate COVID-19, dar și de infectări. Astfel, peste 27 de milioane de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în Statele Unite, iar țara a înregistrat peste 465.000 de decese.

Pe locul al doilea se află India, cu aproape 11 milioane de cazuri de infectare cu COVID-19 și 155.000 de decese, țara fiind urmată de Brazilia, care a înregistrat 9,5 milioane de cazuri de infectare și 231.000 de decese.

În Europa, țara cu cele mai multe decese asociate COVID-19 rămâne Marea Britanie (peste 112.000).

Pandemia de COVID-19 a dus la decesul a mai bine de 2,2 de milioane de persoane în întreaga lume de la apariția sa, la finalul anului 2019.