Cea mai importantă zi a mandatului lui Barack Obama

Publicat: 02 05. 2012, 19:56
Actualizat: 03 05. 2012, 07:44

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că ziua în care a fost eliminat Osama ben Laden a fost cea mai importantă din timpul mandatului său, informează AFP.

Obama, care a revenit din vizita de câteva ore efectuată în Afganistan, a acordat un interviu pe tema raidului împotriva liderului Al-Qaida.

„Trebuia să fie o operațiune foarte discretă”, a declarat Obama în interviul difuzat miercuri de NBC.

Președintele a subliniat că doar câțiva membri ai echipei de la Casa Albă știau de acest subiect.

„Dacă informația ar fi apărut în presă, ben Laden ar fi putut fugi din clădirea din Abbottabad. Nu știam dacă nu existau tuneluri subterane spre acel complex”, a spus el.

Obama a precizat că a luat decizia singur, după consultări cu vicepreședintele Joseph Biden, cu secretarul de Stat Hillary Clinton, secretarul Apărării, Robert Gates, și șeful Statului Major Interarme, Michael Mullen.