Cel puțin 12 străini, între cele 26 de victime ale atacului terorist de la Ouagadougou

Publicat: 17 01. 2016, 16:38

Premierul Paul Kaba Thieba a prezentat acest bilanț la finalul unei reuniuni de urgență a Cabinetului. Alte 56 de persoane au fost rănite, mai multe grav, a anunțat el.

Ministrul de Interne Simon Compaore a anunțat că 126 de persoane au fost eliberate din hotelul Splendid, cu 147 de camere, din Ouagadougou, capitala acestei țări vest-africane. Alte 30 de persoane au supravițuit atacului de la restaurantul Cappuchino.

Printre morți se află șase canadieni și un american.

Premierul canadian Justin Trudeau a denunțat atacul drept o „crimă îngrozitoare” și s-a declarat „profund întristat de aceste acte de violență fără sens asupra unor civili nevinovați”.

Departamentul de Stat american a anunțat că victima americană este Michael James Riddering, un misionar, potrivit presei americane.

Doi elvețieni și doi francezi – colegi de serviciu potrivit AFP – au fost de asemnea uciși în atacuri.

Un voluntar olandez, în vârstă de 67 de ani, se află de asemenea printre victime, potrivit Ministerului olandez de Externe, potrivit BBC.

Atacurile, care au început vineri seara și au continuat peste noapte, când au fost auzite tiruri sporadice și explozii, s-au încheiat după ce militari din Burkina Faso și francezi au luat hotelul cu asalt.

Atacatorii au deschis mai întâi focul la Cappuccino Cafe, după care au atacat hotelul, situat peste drum, frecventat de turiști străini.

Patru militanți au fost uciși, a anunțat Compaore.

Centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE a anunțat că gruparea Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) a revendicat atacul.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condsmnat aceste „atacuri teroriste odioase”.

Ele au fost comise la doar câteva săptămâni după ce Roch Kabore a fost învestit președinte. El a fost ales în noiembrie, în urma primelor alegeri libere organizate în această țară în ultimii 50 de ani.

Burkina Faso, o fostă colonie franceză, este cel mai mare producător de bumbac din Africa și este, de asemenea, bogată în zăcăminte de aur. În pofida resurselor pe care le are, această țară fără ieșire la mare este una dintre cele mai sărace din lume.

Președintele francez Francois Hollande și-a exprimat, citat într-un comunicat emis de Palatul Elysee, „întreaga susținere față de președintele Kabore și poporul din Burkina Faso, în fața acestui atac josnic și laș de la Ouagadougou”.