Cel puțin 14 persoane au fost înjunghiate într-un atac comis la un campus studențesc din SUA

Publicat: 09 04. 2013, 21:29
Actualizat: 29 03. 2019, 10:49

Cel puțin 14 persoane au fost rănite prin înjunghiere, două fiind în stare critică, într-un atac care a avut loc marți în campusul unei universități din statul american Texas, relatează presa americană, potrivit Mediafax.

Potrivit postului tv KHOU-TV, incidentele au avut loc în campusul Colegiului Lone Star Cy-Fair, situat în localitatea Cypress, în apropiere de Houston, Texas.

Conform unor surse citate de ABC News și Fox News, 14 studenți au fost răniți în atac, doi fiind în stare foarte gravă.

Doi tineri sunt suspectați de comiterea atacurilor, iar unul este încă în libertate.

Potrivit unui student, Margo Shimfarr-Evans, incidentele au avut loc într-un laborator al Centrului de cercetare medicală.

Poliția a confirmat că unul dintre suspecți a fost reținut.