Cele mai importante declarații ale directorului CIA privind tortura: „Am folosit metode de interogare neautorizate și dezgustătoare”

Publicat: 12 12. 2014, 07:42

„Tehnici de interogare neautorizate și dezgustătoare”

„Într-un număr limitat de cazuri, ofițeri ai agenției au folosit tehnici de interogare neautorizate, dezgustătoare și care, pe bună dreptate, treabuiau eliminate”, a recunoscut John Brennan într-o conferință de presă excepțională și retransmisă în direct la televiziune, fără precedent în istoria CIA.

„Alegeri dificile”

„Precedenta administrație s-a confruntat cu alegeri dificile asupra modalității de a combate Al-Qaida și de a preveni alte atacuri teroriste împotriva țării noastre”, a precizat directorul CIA.

„Nu era simplu de răpuns și, oricare ar fi opinia voastră despre EIT (tehnicile de interogare intensificate, n. red.), națiunea noastră și în special această agenție au făcut multe lucruri corecte în acea perioadă dificilă pentru ca țara să rămână puternică și sigură”, a continuat el.

„Nu am fost pregătiți”

„În numeroase privințe, programul a avansat pe un teren necunoscut de CIA, nu am fost pregătiți. Aveam puțină experiență în ceea ce privește detenția suspecților și puțini agenți erau formați pentru interogatorii. Președintele a autorizat programul la șase zile de la 11 septembrie și a fost de datoria noastră să-l punem în practică”, a afirmat John Brennan.

„Reforme”

„Pentru a răspunde îngrijorărilor identificate, CIA a implementat (…) reforme cu scopul de a se asigura ca erori să nu se mai repete”, a spus el.

Eficiența, „imposibil de măsurat”

„Este imposibil să știm dacă prin metodele brutale au fost obținute informații de valoare. Noi nu am stabilit că informațiile de valoare au fost obținute prin tehnicile speciale de interogare. Este (…) imposibil de măsurat”, a subliniat el.

„Indiferent de rolul avut de EIT pentru obținerea unor informații utile din partea vreunui deținut, cred că metode eficiente și necoercitive există pentru a scoate astfel de informații – metode care nu au efect contraproductiv asupra securității noastre naționale și poziției la nivel internațional”, a adăugat Brennan.

„Informații eronate”

„Sunt înclinat să cred că utilizarea unor metode coercitive are o puternică predilecție pentru obținerea unor informații false, fiindcă atunci când cineva este supus unor tehnici coercitive, el poate spune orice pentru ca aceste practici să înceteze”, a admis el.

„Cred că această agenție a spus că persoanele care au fost supuse acestor tehnici au furnizat atât informații utile, cât și informații eronate”, a declarat directorul CIA.