Cenușa lui Fidel Castro, înhumată în cadrul unei ceremonii private

Publicat: 05 12. 2016, 07:19
Actualizat: 05 12. 2016, 08:14

Funeraliile au fost conduse de fratele lui Fidel, Raul Castro, actualul președinte al Cubei, care a depus urna care conținea cenușa lui Fidel Castro în mormântul acestuia, marcat printr-o plăcuță pe care scrie „Fidel”.

La ceremonie au participat Dalia Soto del Valle, soția lui Fidel Castro, alți membri ai familiei, dar și președinții Nicolas Maduro al Venezuelei și Daniel Ortega al Nicaraguei.

Ceremonia funerară era programată să fie televizată, dar cu câteva ore înainte a fost anunțat că ceremonia va fi „privată”, după ce președintele Raul Castro a comunicat că țara va interzice orice denumire a monumentelor sau drumurilor după Fidel Castro, la cererea regretatului lider.

Mormântul lui Fidel Castro se află în fața mausoleului dedicat eroului național al Cubei, Jose Marti, care a jucat un rol important în revoluția de independență față de Spania.