Cetățean sirian arestat în Suedia, pentru crime de război

Publicat: 14 03. 2016, 18:19

„Este arestat pentru comiterea unor crime grave împotriva legislației internaționale, în 2012, în Idlib (nord-vestul Siriei)”, a declarat pentru Reuters procurorul suedez, Kristina Lindhoff Carleson.

Bărbatul a sosit în Suedia în 2013, a precizat oficialul suedez, fără a mai oferi și alte detalii despre caz.

Surse citate de cotidianul suedez Expressen au declarat, sub protecția anonimatului, că bărbatul de 45 de ani ar fi apărut într-o înregistrare video în care au fost executați șapte bărbați.

În aceeasi înregistrare susținea, alături de alți bărbați, că este militar din cadrul forțelor loiale regimului Bashar al-Assad.

Clipul a fost difuzat de publicația The News York Times în 2013, precizează Expressen.

Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forțele regimului Bashar al-Assad și grupări rebele, printre care se află și organizații teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite și 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) și-au părăsit locuințele, mutându-se în alte zone ale țării sau emigrând.

Din 27 februarie, un armistițiu parțial este în vigoare în Siria, dar nu este valabil și în cazul organizațiilor teroriste Stat Islamic și Al-Nusra, afiliată Al-Qaida.

Peste 163.000 de solicitări de azil au fost depuse în Suedia în cursul anului trecut, iar peste un milion de imigranți au sosit în Europa, majoritatea refugiați sirieni.