China împrumută o ȚARĂ VECINĂ ROMÂNIEI cu 4 miliarde de dolari

Publicat: 27 12. 2012, 09:21
Actualizat: 06 02. 2016, 22:41

Compania ucraineană Naftogaz, monopolul de stat din domeniul gazelor naturale, va primi un împrumut de 3,7 miliarde de dolari din partea Chinei pentru a finanța un program care vizează reducerea consumului de gaze naturale prin înlocuirea acestuia cu cărbune, potivit RIA Novosti.

Împrumutul acordat Naftogaz este garantat de statul ucrainean, a anunțat guvernul de la Kiev.

Programul finanțat de împrumutul din China vizează substituirea consumului de gaze naturale cu cărbune în centrale electrice și construcția de facilități de gazeificare a cărbunelui.

Ucraina, puternic dependentă de importurile de gaze naturale din Rusia, vrea să substituie un consum anual de 4 miliarde de metri cubi de gaze naturale cu cărbune. Economia țării ar economisi astfel 1,5 miliarde de dolari anual, se arată într-un comunicat al guvernului.

Ucraina importă aproximativ două treimi din cantitatea de gaze naturale necesare pentru consum. Prețul este calculat printr-un mecanism care ia în calcul cotația petrolului, iar în ultima perioadă a urcat puternic.